Ne petrecem cel puțin opt ore pe zi la muncă. Familia este, nu rareori, locul unde tensiunile de peste zi se descarcă, spre nefericirea tuturor. Dar ce face ca relațiile de la locul de muncă să fie armonioase? Și, mai ales, care sunt capcanele în care cădem?
Avem cu colegii și cu șefii noștri tot soiul de întâlniri „emoționale”. Cu o colegă poate concurăm pentru atenția șefei sau poate că ne vine să o luăm la sănătoasa atunci când respective șefă „aruncă buzduganul” și pregătește o ședință de foc și pară din care rezultă că nimic din ce facem nu a fost bun sau suficient. Trăim și muncim în medii de lucru stresante, fie că suntem ofițeri de relații cu publicul la bancă și „încasăm” nemulțumirile clienților cărora le cresc comisioanele (fără a avea vreo vină personală în asta…) sau suntem manageri de vânzări, în luptă dreaptă cu bugetele în scădere…În limbile romanice, „muncă” (travail, travalio, trabaho) vine de la un cuvânt latin însemnând „caznă, efort”. Nu pentru ca „a munci” este, în sine, o povară, pentru că avem nevoie să muncim și să vedem rezultatele eforturilor noastre, ci pentru că foarte adesea, colaborarea nu e un lucru simplu. Dar care sunt capcanele în care putem aluncea ușor în raport cu colegii și superiorii? Câteva răspunsuri de la Marina Ionescu, psihoterapeut în hipnoză clinică, terapie ericksoniană și analist tranzacțional în supervizare.
Agresivitatea din partea unui șef
Țipete inhibante, nimic nu e ca lumea, amenințarea – mai mult sau mai puțin voalată – cu concedierea…Și tu știi că ai făcut tot ce îți stătea în puteri. O situație despre care auzim frecvent și care ar avea nevoie de o analiză detaliată. „Agresivitatea manifestată de un superior faţă de un angajat poate fi consecinţa temerilor superiorului de a gestiona situaţiile în care se află”, spune Marina Ionescu. „Un mod de a lucra cu această agresivitate este să o confruntăm cu un comportament asertiv, care să ne permită nouă, celor mici, să stabilim un nou raport. Un raport în care să definim clar nevoile de recunoaștere la finalizarea unei sarcini, precum şi necesitatea şi importanța acestui raport în dezvoltarea relaţiei profesionale.” Pare simplu, dar nu e. Anxietatea, frica în fața celui puternic ne împiedică uneori înainte de a face primul pas.
Autoritatea parentală și autoritatea la birou
De ce ne este, așadar, atât de greu să facem deal cu autoritatea ? Autoritatea la locul de muncă, spun psihanaliștii, o „copiază” de departe pe cea parentală. Pentru că și atunci când eram mici, eram neputincioși și dependenți de bunăvoința mamei și a tatălui. Greu ne-am emancipat de sub această tutelă (dacă procesul ne-a reușit vreodată satisfăcător…), însă reminiscențele ei persistă mult timp. Vom avea, așadar, un raport cu „cei de sus” similar raportului nostru cu părinții? „Cu siguranță asta vom căuta în orice relație ierarhică”, spune psihologul Marina Ionescu. „Se va repeta doar în condiția în care șefii vor acționa după așteptările angajaților, similare cu cele primite de la părinții lor în timpul copilăriei (protecție, confort etc.). Aceasta este și o consecință a faptului că oamenii tind să caute situații similare celor cu care sunt obișnuiți. Da, chiar dacă sunt dificile acele relații. De ce? Pentru că ei cred cum știu să reacționeze la ele. Este mai usor să accepți ceva dificil, dar pe care îl știi, decât să te confrunți cu ceva nou”. Așadar, inconștientul nostru ne condiționează mult timp.
Puterea și prietenia
Nu e rară situația în care intervine un anumit atașament între cei care lucrează împreună. Până la urmă suntem oameni și avem nevoie de confort afectiv, de prietenie, de recunoaștere, de liniște între ceilalți.
Toate acestea ne fac să muncim mai bine (când există) și mai prost (când lipsesc). Dar una dintre capcanele posibile în felul acesta e rolul incert. Ce mai suntem? Prieteni sau membri de echipă? Cele două roluri se exclud sau se completează? Și, mai ales, până la ce nivel? Cine a citit Sfârșit de veac în București, superbul roman al lui Ion Marin Sadoveanu, știe că se găsește acolo o analiză genială a unui raport de putere inversat: administratorul moșiei (oficial un sublatern) ajunge să controleze total averea boierului (a celui puternic). Mutatis mutandis, lucrurile se petrec aidoma și azi. Sunt relațiile ierarhice compatibile cu amicalitatea? Putem dezvolta, fără să ne temem de manipulare și abuz, o prietenie la „la etaje diferite”? Explică Marina Ionescu: „Relațiile ierarhice sunt raporturi profesionale, în care rolurile trebuie să fie foarte bine definite. Manipularea sau abuzul sunt comportamente care se dezvoltă mai ales în situații nesigure, neclare și stresante. De cele mai multe ori, angajații se tem să stabilească limite cu superiorii, din cauza pozitiei ierarhice”. Și totuși, se întâmplă. Rămâne adevărul simplu ca un rol bine definit (și, eventual, discutat clar în prealabil) de fiecare parte prevenind neplăcerea de a te lăsa șantajat afectiv pe palierul prieteniei, pentru a obține un caștig pe palierul profesional, nu? „O bună gestionare a relațiilor de amiciție, combinate cu cele ierarhice, depinde în primul rând, de ceea ce își doresc cei intrați în relație, și apoi de inteligența lor emotională. Un nivel avansat de autocunoaștere și dezvoltare personală permite o comunicare eficientă si dezvoltarea celor implicați”, mai completează psihologul.
Cand unul „crește”
Ce e de făcut când, dintr-o dată, un coleg e avansat și devine superiorul celor care i-au fost colegi? Se schimbă raporturile? Cum poate noul manager să gestioneze invidia și agresivitatea inevitabilă a celor rămași în urmă?
Aici intervine, sau așa ar trebui, șeful cel mare. Iată de ce: „Comunicarea motivelor pentru care colegul a fost avansat este foarte importantă în restabilirea raporturilor cu echipa din care a făcut parte noul manager. Invidia, agresivitatea sunt, în general, temeri nespecificate și care nu pot fi controlate de către persoanele din grup. Un prim pas important pentru noul manager este claritatea rolurilor pe care le vor avea membrii echipei în noile condiții și limitele în care acestea se vor dezvolta. Relațiile la locul de muncă tind sa devină relații de amiciție, însă nu pot avea efectele unei astfel de relații. Motivația pentru care intrăm în relațiile profesionale este diferită de cea a prieteniei, la fel și rezultatele. Deși la nivel de comunicare putem avea aspecte similare, totuși raporturile sunt diferite, pentru că responsabilitățile celor implicați sunt diferite”, mai spune psihologul.
text de Iulia Alexa, publicat în Psychologies Magazine, nr. 33 – noiembrie 2010
