La birou: șicane, lupte de putere…

Ne petrecem cel puțin opt ore pe zi la muncă. Familia este, nu rareori, locul unde tensiunile de peste zi se descarcă, spre nefericirea tuturor. Dar ce face ca relațiile de la locul de muncă să fie armonioase? Și, mai ales, care sunt capcanele în care cădem?

Avem cu colegii și cu șefii noștri tot soiul de întâlniri „emoționale”. Cu o colegă poate concurăm pentru atenția șefei sau poate că ne vine să o luăm la sănătoasa atunci când respective șefă „aruncă buzduganul” și pregătește o ședință de foc și pară din care rezultă că nimic din ce facem nu a fost bun sau suficient. Trăim și muncim în medii de lucru stresante, fie că suntem ofițeri de relații cu publicul la bancă și „încasăm” nemulțumirile clienților cărora le cresc comisioanele (fără a avea vreo vină personală în asta…) sau suntem manageri de vânzări, în luptă dreaptă cu bugetele în scădere…În limbile romanice, „muncă” (travail, travalio, trabaho) vine de la un cuvânt latin însemnând „caznă, efort”. Nu pentru ca „a munci” este, în sine, o povară, pentru că avem nevoie să muncim și să vedem rezultatele eforturilor noastre, ci pentru că foarte adesea, colaborarea nu e un lucru simplu. Dar care sunt capcanele în care putem aluncea ușor în raport cu colegii și superiorii? Câteva răspunsuri de la Marina Ionescu, psihoterapeut în hipnoză clinică, terapie ericksoniană și analist tranzacțional în supervizare.

Agresivitatea din partea unui șef
Țipete inhibante, nimic nu e ca lumea, amenințarea – mai mult sau mai puțin voalată – cu concedierea…Și tu știi că ai făcut tot ce îți stătea în puteri. O situație despre care auzim frecvent și care ar avea nevoie de o analiză detaliată. „Agresivitatea manifestată de un superior faţă de un angajat poate fi consecinţa temerilor superiorului de a gestiona situaţiile în care se află”, spune Marina Ionescu. „Un mod de a lucra cu această agresivitate este să o confruntăm cu un comportament asertiv, care să ne permită nouă, celor mici, să stabilim un nou raport. Un raport în care să definim clar nevoile de recunoaștere la finalizarea unei sarcini, precum şi necesitatea şi importanța acestui raport în dezvoltarea relaţiei profesionale.” Pare simplu, dar nu e. Anxietatea, frica în fața celui puternic ne împiedică uneori înainte de a face primul pas.

Autoritatea parentală și autoritatea la birou
De ce ne este, așadar, atât de greu să facem deal cu autoritatea ? Autoritatea la locul de muncă, spun psihanaliștii, o „copiază” de departe pe cea parentală. Pentru că și atunci când eram mici, eram neputincioși și dependenți de bunăvoința mamei și a tatălui. Greu ne-am emancipat de sub această tutelă (dacă procesul ne-a reușit vreodată satisfăcător…), însă reminiscențele ei persistă mult timp. Vom avea, așadar, un raport cu „cei de sus” similar raportului nostru cu părinții? „Cu siguranță asta vom căuta în orice relație ierarhică”, spune psihologul Marina Ionescu. „Se va repeta doar în condiția în care șefii vor acționa după așteptările angajaților, similare cu cele primite de la părinții lor în timpul copilăriei (protecție, confort etc.). Aceasta este și o consecință a faptului că oamenii tind să caute situații similare celor cu care sunt obișnuiți. Da, chiar dacă sunt dificile acele relații. De ce? Pentru că ei cred cum știu să reacționeze la ele. Este mai usor să accepți ceva dificil, dar pe care îl știi, decât să te confrunți cu ceva nou”. Așadar, inconștientul nostru ne condiționează mult timp.

Puterea și prietenia
Nu e rară situația în care intervine un anumit atașament între cei care lucrează împreună. Până la urmă suntem oameni și avem nevoie de confort afectiv, de prietenie, de recunoaștere, de liniște între ceilalți.

Toate acestea ne fac să muncim mai bine (când există) și mai prost (când lipsesc). Dar una dintre capcanele posibile în felul acesta e rolul incert. Ce mai suntem? Prieteni sau membri de echipă? Cele două roluri se exclud sau se completează? Și, mai ales, până la ce nivel? Cine a citit Sfârșit de veac în București, superbul roman al lui Ion Marin Sadoveanu, știe că se găsește acolo o analiză genială a unui raport de putere inversat: administratorul moșiei (oficial un sublatern) ajunge să controleze total averea boierului (a celui puternic). Mutatis mutandis, lucrurile se petrec aidoma și azi. Sunt relațiile ierarhice compatibile cu amicalitatea? Putem dezvolta, fără să ne temem de manipulare și abuz, o prietenie la „la etaje diferite”? Explică Marina Ionescu: „Relațiile ierarhice sunt raporturi profesionale, în care rolurile trebuie să fie foarte bine definite. Manipularea sau abuzul sunt comportamente care se dezvoltă mai ales în situații nesigure, neclare și stresante. De cele mai multe ori, angajații se tem să stabilească limite cu superiorii, din cauza pozitiei ierarhice”. Și totuși, se întâmplă. Rămâne adevărul simplu ca un rol bine definit (și, eventual, discutat clar în prealabil) de fiecare parte prevenind neplăcerea de a te lăsa șantajat afectiv pe palierul prieteniei, pentru a obține un caștig pe palierul profesional, nu? „O bună gestionare a relațiilor de amiciție, combinate cu cele ierarhice, depinde în primul rând, de ceea ce își doresc cei intrați în relație, și apoi de inteligența lor emotională. Un nivel avansat de autocunoaștere și dezvoltare personală permite o comunicare eficientă si dezvoltarea celor implicați”, mai completează psihologul.

Cand unul „crește”

Ce e de făcut când, dintr-o dată, un coleg e avansat și devine superiorul celor care i-au fost colegi? Se schimbă raporturile? Cum poate noul manager să gestioneze invidia și agresivitatea inevitabilă a celor rămași în urmă?

Aici intervine, sau așa ar trebui, șeful cel mare. Iată de ce: „Comunicarea motivelor pentru care colegul a fost avansat este foarte importantă în restabilirea raporturilor cu echipa din care a făcut parte noul manager. Invidia, agresivitatea sunt, în general, temeri nespecificate și care nu pot fi controlate de către persoanele din grup. Un prim pas important pentru noul manager este claritatea rolurilor pe care le vor avea membrii echipei în noile condiții și limitele în care acestea se vor dezvolta. Relațiile la locul de muncă tind sa devină relații de amiciție, însă nu pot avea efectele unei astfel de relații. Motivația pentru care intrăm în relațiile profesionale este diferită de cea a prieteniei, la fel și rezultatele. Deși la nivel de comunicare putem avea aspecte similare, totuși raporturile sunt diferite, pentru că responsabilitățile celor implicați sunt diferite”, mai spune psihologul.

text de Iulia Alexa, publicat în Psychologies Magazine, nr. 33 – noiembrie 2010

Primul an de şcoală, anxietate pentru copil şi părinţi

Începerea şcolii are o importanţă deosebită atât pentru „boboci”, cât şipentru părinţi

Pentru că începerea şcolii este o adevărată încercare şi pentru copii, dar şi pentru părinţi, psihologul şi psihoterapeutul Marina Ionescu oferă câteva sfaturi celor aflaţi în această situaţie.

Constrângeri şi îngrădiri
Tuturor ne este frică de schimbări şi mai ales de schimbări în care activităţile libere încep să fie îngrădite. Trecerea de la joc şi activităţile libere la un sistem cu reguli poate crea nemulţumiri copiilor doar după ce au experimentat câteva zile această schimbare. Dacă micuşul are nemulţumiri înainte de începerea şcolii, cauzele sunt de cele mai multe ori legate de temerile părinţilor (se va descurca, va fi atent, va fi cuminte, îi va plăcea etc.), care sunt proiectate asupra copiilor iar aceştia reacţionează în consecinţă.

Ce poţi face tu, ca părinte?

  • Fii entuziasmat de începerea şcolii – vorbeşte-i despre cum arată clasa, despre noii colegi, despre doamna învăţătoare şi despre multe lucruri pe care le va descoperi.
  • Ai încredere în reuşita propriului copil – stimulează-i dorinţa de a afla lucruri noi, de a pune întrebări, de a explora, încurajează-l în activităţile pe care doreşte să le întreprindă. Copilul are nevoie să înţeleagă consecinţele actelor sale şi să înveţe din greşeli.
  • Fii disponibil pentru el – ascultă cu atenţie nevoile lui şi acordă-le importanţa cuvenită. Copilul trebuie ajutat să găsească soluţiile optime pentru el. Părinţii obişnuiesc să ofere cele mai bune soluţii pentru a obţine reuşitele pe care ei şi le doresc de la copii, uitând de nevoile acestora.
  • Află care sunt temerile copilului şi nu le minimiza – întreabă-l ce-l sperie şi explică-i răbdător ce se întâmplă la şcoală. Frica faţă de viitor şi neprevăzut este normală chiar şi la copii.
  • Respectă opiniile copilului şi încurajează discuţia asupra lor – fiindcă poate avea păreri diferite şi nu e important să lupţi sa le schimbi. Prin discuţii îl ajuţi să aibă mai multe opţiuni pentru a putea decide singur.

    Deşi şcoala este un sistem riguros, copiii vor avea ocazia să înveţe despre relevanţa şi importanţa regulilor şi să experimenteze consecinţele încălcării acestora. Este important ca acest prim pas să fie făcut cu încredere!

Articol publicat in Revista Felicia, An V, nr.215, 16-22 septembrie 2010

Dezvoltarea atasamentului mama-copil in perioada 0 – 6 luni

Inca din primele clipe de viata relatia mama-copil are un mare impact asupra dezvoltarii armonioase a copilului. Odata cu nasterea copilului rolul femeii devenite mama se schimba si este definitoriu in cresterea copilului. Modul in care nou nascutul este primit in lume de propria mama are o deosebita importanta in dezvoltarea fizica si psihica a acestuia.

La nastere nou-nascutul este dornic de atingere, de contact si prima persoana care poate oferi toate acestea este Mama. Insa nevoile copilului difera de la o perioada la alta si de aceea este important sa oferim copilului ceea ce are nevoie specific pentru fiecare perioada in parte.

Venirea nou-nascutului pe lume intr-un mediu dorit are o mare influenta asupra dezvoltarii psihice in special in perioada de pana la 6 luni. In aceasta perioada copilul are grija de propriile nevoi prin mecansimele sale de supravietuire.

Avand in vedere ca si pentru mama este un proces de schimbare major prin care nevoile sale trec pe planul doi adaptarea in aceasta perioada este foarte importanta sa fie sustinuta si de ceilalti membrii ai familiei. Pentru copil mama este singura “constanta” din viata lui, este unica persoana care reprezinta siguranta si protectie pentru el, aspecte esentiale in aceasta perioada a vietii pentru asigurarea unei dezvoltari armonioase. Este o perioada in care contactul vizual, atingerea sub forma de imbratisari, mesajele de acceptare neconditionata sunt foarte importante fiind singurul mod de comunicare al copilului.

Tocmai din acest motiv este importanta ca mama sa invete sa fie disponibila pentru copil in orice moment. Este o perioada foarte dificila pentru mama pentru ca tot sistemul ei de valori si prioritati capata noi sensuri. Toate lucrurile care pareau importante pana la aparitia copilului incep sa decada din drepturi si mama trebuie sa fie in contact cu nevoile copilului si ale ei tocmai pentru a putea gestiona cat mai bine aceasta situatie si a se bucura de unicitatea ei. Daca pana la acest moment pentru unele femei era important sa fie curat in casa, sa nu existe rufe necalcate, sa fie o mancare noua cu care sa-si rasfete sotul, toate acestea se vor schimba in momentul in care devin mame. Situatia este cu atat mai dificila cu cat ele isi doresc sa pastreze aceste lucruri in viata lor si este o lupta continua in a gestiona toate acestea la fel de bine si a avea grija si de un copil. Aici este momentul in care mamicile trebuie sa se intrebe: Ce este mai important acum? Copilul sau celelalte lucruri? Iar decizia trebuie sa fie luata avand in vedere nevoile copilului si ale mamei.

Pentru a intelege nevoile copilului este esential sa cunoasteti rolurile pe care le au parintii dar si copilul in diferite etape ale dezvoltarii copilului.

Astfel, in prima perioada de viata de pana la 6 luni, copilul trebuie:

  • sa solicite ajutor atunci cand are nevoie, orice schimbare cat de mica in jurul copilului il va determina sa planga,
  • sa planga pentru a se asigura ca ii sunt auzite nevoile de siguranta, foame, comfort. Plansul este singurul mod in care copilul mic poate solicita ajutor. El nu stie sa ceara, sau sa spuna te rog frumos. Plansul este prima forma de exprimare a furiei (emotie cu care ne nastem) si are rolul de a ne ajuta sa comunicam schimbarile care apar in viata noastra. Este cea care ne va da ulterior energia pentru a gasi solutii in problemele de zi cu zi. Este important ca mamele sa nu se sperie ci sa ofere copilului timpul necesar pentru a-l intelege si a-i explica ceea ce se intampla.
  • sa accepte atingerea celor din jur, copilul va fi bucuros sa fie atins, imbratisat – este modul in care descopera ce inseamna sa fii iubit si ce este fericirea, bucuria;
  • sa accepte dragostea care i se ofera, sa li se vorbeasca cu tandrete si sa fie iubiti pentru ca exista asa cum sunt, chiar daca e fata desi buncii sau chiar tatal isi doreau baiat, chiar daca ochii nu sunt asa cum si doreau bunicii;
  • sa stabileasca relatii emotionale cu adultii.

Copilul trebuie sa se simta iubit in cadrul familiei, sa se simta protejat si incurajat de catre membrii familiei. Doar asa copilul va reusi sa creasca si sa se adapteze la mediul inconjurator.

De asemeni, pentru dezvoltarea atasamentului si parintii au cateva roluri pe care trebuie sa le indeplineasca cu prioritate in aceasta perioada:

  • Sa asigure grija constanta si necondictionata, ori de cate ori este nevoie copilului i se va asigura comfortul pentru nevoile sale;
  • Sa gandeasca pentru copil cand este necesar, in timp ce ii urmareste dezvoltarea pe etape;
  • Sa foloseasca atingerea, imbratisarea, comunicarea verbala, cantatul – si intuitia pentru a decide cand si cum trebuie ajutat copilul;
  • Sa asigure siguranta si incredere, protectie, in special fata de persoanele pe care copilul nu le accepta usor,
  • Sa solicite ajutor de specialitate atunci cand nu sunt siguri cum sa rezolve nevoile copilului.

Imaginati-va, ca adult cum va simtiti, ce temeri incercati, ce nesiguranta exista cand mergeti singuri intr-un loc total nou fara un ghid sau o harta….apoi ganditi-va ca voi sunteti ghidul sau harta propriului vostru copil in calatoria vietii. Nu v-ati dori sa ii faceti acest inceput de calatorie cat mai minunat, sa invete sa se bucure de ceea ce va intalni si va experimenta, sa aiba incredere, suport si sprijin de la cei dragi?